30.11.2019 16:15 Ambasadorul Iuliana Gorea-Costin urează la mulţi ani cu ocazia celor şase ani de TVR MOLDOVA La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.
30.11.2019 16:00 Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, aduce sincere felicitări postului TVR MOLDOVA La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.
30.11.2019 15:30 VIDEO. Sergiu Aga, Preotul paroh de la biserica din Orhei, invită toţi românii să sărbătorească împreună Ziua României Sergiu Aga, Preotul paroh al Mitropoliei Basarabiei de la biserica „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei invită toţi românii din Orhei şi întreaga Basarabie să sărbătorească împreună Ziua Marii Uniri.
30.11.2019 15:15 Mesajul lui Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, cu ocazia zilei României Acum 101 ani, la Alba Iulia se desăvârşea visul de secole al românilor. Pe 1 decembrie 1918, Marea Unire a dat naştere României Mari. Acest reper a devenit, peste ani, Ziua Naţională a poporului român.
30.11.2019 15:00 În 17 localităţi din ţară au fost renumărate voturile de la alegerile locale din 20 octombrie. CAUZA Voturile date în 17 localităţi la alegerile locale din 20 octombrie au fost renumărate în urma unor decizii ale instanţelor de judecată. Cheltuielile pentru renumărare au fost estimate de către CEC la peste 650 de mii de lei.
30.11.2019 14:30 Ion Chicu: Prezenţa unui singur aeroport internaţional în ţara noastră reprezintă un element de monopol Premierul a convocat o şedinţă menită să identifice oportunităţile de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare în Republica Moldova. La şedinţă au participat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi; ministrul Apărării, Victor Gaiciuc; dar şi un grup de experţi în domeniu.
30.11.2019 14:15 Mesajul de felicitate cu care a venit Constantin Moscovici la cei şase ani de la relansarea TVR MOLDOVA 1 decembrie e zi de sărbătoare şi în familia TVR. După o absenţă de şapte ani, pe 1 decembrie 2013, TVR a început din nou să emită în Republica Moldova.
30.11.2019 14:00 Prima cameră cu elemente senzoriale din sudul ţării, inaugurată la Leova Prima cameră cu elemente senzoriale din zona de sud a ţării a fost inaugurată în oraşul Leova. Beneficiari vor fi copiii cu dizabilităţi severe din raionul Leova, cărora le vor fi prestate un spectru larg de terapii senszoriale. Camera cu elemente senzoriale, inaugurată de către Asociaţia Obştească „Forţa Susţinerii”, a fost creată în cadrul unui proiect finanţat de UE.
30.11.2019 13:30 Mesajul compozitorului Eugen Doga cu ocazia celor şase ani de TVR MOLDOVA La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.
30.11.2019 13:00 Şase ani cu TVR MOLDOVA. Mesajul de felicitare al directorului Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.
30.11.2019 12:30 Iarmarocul caritabil al iernii va fi organizat pe 8 decembrie. Donaţiile acumulate vor fi distribuite copiilor şi femeilor din grupuri social vulnerabile Pentru a 23-a oară, Clubul Internaţional al Femeilor va organiza pe 8 decembrie, la Moldexpo, Târgul de Caritate de Crăciun. La iarmaroc vor participa în jur de 25 de ambasade acreditate în Moldova şi organizaţii internaţionale, iar pentru prima dată anul acesta participă şi Consulatul onorific al Spaniei, care va bucura vizitatorii cu bucate şi tradiţii spaniole. Donaţiile acumulate vor fi distribuite sub formă de granturi organizaţiilor nonguvernamentale ce implementează proiecte în beneficiilor copiilor şi femeilor din grupuri social vulnerabile.
30.11.2019 12:00 Igor Dodon a felicitat întreg poporul român, transmiţându-i „urări de bine, pace şi progres”, cu ocazia Zilei Naţionale a României Preşedintele Igor Dodon a felicitat întreg poporul român, transmiţându-i „ urări de bine, pace şi progres”, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Declaraţiile au fost făcute la recepţia oferită de Ambasada României cu prilejul Zilei Naţionale a României. Potrivit şefului statului, relaţiile cu statul vecin constituie o prioritate pentru administraţia prezidenţială.
30.11.2019 11:30 Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional Mihai Eminescu, a ţinut să felicite postul românesc de televiziune din Chişinău 1 decembrie e zi de sărbătoare şi în familia TVR. După o absenţă de şapte ani, pe 1 decembrie 2013, TVR a început din nou să emită în Republica Moldova.
30.11.2019 11:00 În primele zece luni ale anului curent, аu fost confirmate 742 de cazuri noi cu HIV În primele zece luni ale anului curent, аu fost confirmate 742 de cazuri noi cu HIV, inclusiv 179 în teritoriile de est. Infecţia afectează persoane tinere, de vârstă reproductivă, menţinându-se la un nivel înalt transmiterea heterosexuală. Datele sunt prezentate de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în contextul marcării pe 1 decmbrie a Zilei mondiale de combatere SIDA.
30.11.2019 10:30 SZ: Putin nu se opune îmbunătăţirii relaţiilor cu Europa, dar o vrea în condiţiile lui „La summitul privind Ucraina, care va avea loc la Paris, preşedintele Putin va paria pe poziţia sa priveligiata în negocieri. El pleacă de la premiza că pentru alte ţări, existenta unui acord este o problemă mult mai presantă”, comenteaza publicaţia germană Süddeutsche Zeitung întâlnirea în ”formatul normand”, programată între liderii german, francez, ucrainean şi rus pe 9 decembrie, la Paris.
30.11.2019 10:15 Istoricul, Ion Negrei, a ţinut să felicite postul românesc de televiziune din Chişinău În cei şase ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor, valorilor româneşti şi europene.
30.11.2019 10:00 Ion Chicu a adresat un mesaj de felicitare lui Ludovic Orban, cu ocazia Zilei Naţionale a României şi l-a invitat la Chişinău Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale a României, prim-ministrului român Ludovic Orban.
30.11.2019 09:30 Cer noros şi precipitaţii slabe. Ce temperaturi ne aduce ziua de astăzi Meteorologii anunţă pentru astăzi cer noros şi precipitaţii în nordul, centrul ţării şi parţial în sudul Republicii Moldova. Totuşi, temperaturile vor fi puţin mai generoase faţă de zilele trecute.
30.11.2019 09:00 Feeria de crăciun, tot mai aproape. Îmbrăcaţi regal, Moş Crăciun şi Crăciuniţa fac ultimele repetiţii Închirierea unui Moş Crăciun şi organizarea unei şedinţe foto cu tematică de iarnă sunt cele mai căutate servicii, în această perioadă. Oamenii apelează la agenţiile de animatori pentru a-şi suprinde copii şi a păstra magia în noaptea de Crăciun. Pe de altă parte, pentru a imortaliza momentele unice cu întreaga familie, administratorii studiourilor foto au amenajat totul ca la carte, pentru a reda farmecul sărbătorilor de iarnă.
29.11.2019 23:00 Ambasadorul SUA: Dacă actualul Guvern nu va continua reformele, partenerii externi vor opri finanţările Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, subliniază că partenerii externi vor să vadă la Chişinău un Guvern care să implementeze reforme, iar în caz contrar – ţara noastră va fi lipsită de sprijin financiar.
29.11.2019 22:40 Washingtonul minimizează criticile franceze la adresa NATO Preşedintele francez, Emmanuel Macron, nu are deocamdată o idee definitivă despre rolul pe care ar dori să îl joace NATO, a afirmat vineri un responsabil american, cu câteva zile înainte de summitul organizat la Londra cu ocazia împlinirii a 70 de ani de înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP.
29.11.2019 22:20 Doi tineri din Chişinău au primit mandate de arest pentru că au traficat două minore Doi tineri din Chişinău cu vârstele de 22 ani, au fost reţinuţi şi plasaţi în arest pentru că au obligat două minore cu vârstele de 14 şi 16 ani să presteze servicii sexuale, însă banii erau încasaţi doar de către cei doi învinuiţi.
29.11.2019 22:00 Charles Michel promite o Europă ''încrezătoare şi sigură pe ea'', la preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului European de la Tusk Noul preşedinte al Consiliului European, belgianul Charles Michel, a promis vineri o Europă "încrezătoare şi sigură pe ea", lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, la preluarea funcţiei de la predecesorul său, polonezul Donald Tusk, relatează AFP şi DPA.
29.11.2019 21:40 VIDEO. Finanţiştii atrag atenţia că lumea se îndreaptă spre o nouă criză economică globală, care va avea consecinţe catastrofale "Economia globală se îndreaptă spre o nouă criză". "Anul 2020, anul unei noi crize". "Noua criză economică în 12 luni". Sunt doar câteva dintre titlurile care prezic apocalipsa financiară. Finanţiştii, inclusiv cei de la Fondul Monetar Internaţional, susţin că ne apropiem de o nouă criză, mai mare decât cea de acum 11 ani.
29.11.2019 21:20 Tânărul care a bătut o minoră la Călăraşi a fost reţinut Tânărul care a aplicat violenţa fizică asupra unei minore, pentru că ar fi furat o pereche de adidaşi, a fost reţinut pentru 72 de ore. Audiat de poliţişti, băiatul de 21 de ani, locuitor al satului Săseni din raionul Călăraşi, şi-a recunoscut fapta.
29.11.2019 21:00 Maia Sandu, felicitare cu prilejul celor şase ani de la relansarea TVR MOLDOVA 1 decembrie e zi de sărbătoare şi în familia TVR. După o absenţă de şapte ani, pe 1 decembrie 2013, TVR a început din nou să emită în Republica Moldova.
29.11.2019 20:40 Istoria Basarabiei, în premieră, pe ecran de cinema la Chişinău Istoria Basarabiei, din 1812 când a fost anexată la Imperiul rus, şi până în 1990, a fost reconstituită într-un documentar de lung metraj, realizat de scriitorul şi producătorul de film român Horia Muntenus. Pelicula "Basarabia" redă ororile la care a fost supusă populaţia provinciei, prin vocea supravieţuitorilor, veteranilor, dar şi a unor istorici, oameni de cultură şi politicieni de pe ambele maluri ale Prutului. Producţia cinematografică a fost prezentată, în premieră, la Chişinău.
29.11.2019 20:20 Elevii din Bălţi: „Dacă nu-i democraţie, vrem ecologie” „Dacă nu-i democraţie, vrem ecologie” şi „Vrem aer curat şi pământ nepoluat”. Asta au scandat zeci de elevi care au manifestat astăzi pe străzile oraşului Bălţi. Ei vor să sensibilizeze, astfel, opinia publică privind schimbările climatice. Pentru a se face auziţi, elevii au renunţat astăzi şi la ultimele ore de şcoală.
29.11.2019 20:00 Sindicatele sunt suspectate de ilegalităţi. Deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, a propus cercetarea cazului Deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, a propus crearea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze înstrăinarea patrimoniului Sindicatelor din Republica Moldova. Într-o conferinţă de presă, Carp a spus că Federaţia Sindicatelor ar fi pus gaj unele proprietăţi, în schimbul anumitor credite legate de frauda bancară.
29.11.2019 19:53 Opinii: Noul Procuror General are şansa să rămână în istoria Republicii Moldova După mai multe frământări politice şi luni de aşteptare, Republica Moldova are în sfârşit un nou Procuror General. Fostul vice-procuror, dar şi fostul deputat democrat, Alexandru Stoianoglo, este oficial noul şef al Procuraturii de la Chişinău. Dintre cei patru candidaţi intervievaţi de CSP, Alexandru Stoianoglo a câştigat concursul. Acesta a fost numit astăzi prin decret prezidenţial, semnat de Igor Dodon.
29.11.2019 19:45 Doi sportivi din Republica Moldova, de 16 şi 17 ani, au devenit campioni naţionali la lupte greco-romane Surprize la campionatul Republicii Moldova de lupte pentru seniori. Doi sportivi, de 16 şi 17 ani, au devenit campioni naţionali la lupte greco-romane. Alexandrin Guţu a cucerit aurul la categoria de greutate 77 de kilograme, iar Gabriel Lupaşco s-a impus la 87 de kilograme.
29.11.2019 19:40 Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, acuzat că simpatizează separatiştii din Donbas. Blocul ACUM a depus o moţiune simplă de cenzură împotriva sa Blocul ACUM a depus o moţiune simplă de cenzură împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, pe care îl acuză că simpatizează separatiştii din Donbas. La baza moţiunii stă o înregistrare, postată acum două săptămâni pe o reţea socială de jurnalistul TVR MOLDOVA Vasile Munteanu.
29.11.2019 19:20 Recepţie de Ziua Naţională a poporului român. Ambasada României în Republica Moldova are ca invitaţi personalităţi din toate domeniile Acum 101 ani, la Alba Iulia se desăvârşea visul de secole al românilor. Pe 1 decembrie 1918, Marea Unire a dat naştere României Mari. Acest reper a devenit, peste ani, Ziua Naţională a poporului român.
29.11.2019 19:00 70 de elevi de la Liceul Mihai Eminescu duc lipsa orelor de limba română 70 de elevi de la Liceul Mihai Eminescu nu pot să îşi înveţe limba maternă, de mai bine de o lună. Asta după ce profesoara lor a intrat in concediu natal şi, de atunci, conducerea liceului nu a reuşit să angajeze pe nimeni în loc. Aşa că lecţiile de română sunt înlocuite, în general, cu alte materii. Tinerii specialişti spun că nu sunt atraşi de învăţământ din cauza condiţiilor proaste de muncă şi a salariilor mici.
29.11.2019 18:45 Opoziţia se îndoieşte că noul şef al Procuraturii Generale va fi independent. Maia Sandu: E clar că domnul Dodon a preferat un om din sistem Opoziţia de la Chişinău se îndoieşte că noul şef al Procuraturii Generale, Alexandru Stoianoglo, va fi independent. Politicienii nu au rămas surprinşi de decizia Consiliului Superior al Procurorilor şi sunt de părere că Stoianoglo a fost ales în urma unei înţelegeri între Partidul Socialiştilor şi Partidul Democrat.
29.11.2019 18:30 Alexandr Stoianoglo a fost învestit în funcţia de Procuror General pentru următorii şapte ani Epopeea procurorului general s-a încheiat. În această dimineaţă, preşedintele Igor Dodon s-a grăbit să îl numească în această funcţie pe Alexandr Stoianoglo. Propunerea a fost înaintată aseară târziu de Consiliul Superior al Procurorilor, după o zi întreagă de interviuri cu toţi cei patru aspiranţi la această funcţie, selectaţi de o comisie a ministerului Justiţiei. Stoianoglo a obţinut cele mai multe puncte - 74.
29.11.2019 18:15 Daniel Ioniţă: Indiferent de culoarea politică a Guvernelor de la Chişinău sau Bucureşti, românii nu pot uita de R. Moldova Indiferent de culoarea politică a Guvernelor de la Chişinău sau de la Bucureşti, România şi românii nu pot uita de Republica Moldova. Relaţia dintre cele două părţi are la bază un fundament solid, bazat pe o comunitate de limbă, de cultură, de istorie, de tradiţii, pe legături strânse la nivel interpersonal între foarte mulţi oameni de pe cele două maluri ale Prutului, a menţionat Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, în cadrul emisiunii „Alternativa Europeană” de la Radio Chişinău.
29.11.2019 18:00 VIDEO. Felicitări pentru România, de la tribuna Parlamentului R. Moldova. Ţîcu: „Felicitări inclusiv celor care au cetăţenie românp, dar nu recunosc” Patru deputaţi au ieşit cu luări de cuvânt, după şedinţa Parlamentului, pentru a felicita statul român şi cetăţenii români cu ocazia zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României.
29.11.2019 17:45 Patru persoane, printre care un poliţist de frontieră, învinuiţi de contrabandă de circa 3 milioane lei – trimişi în judecată Patru persoane, printre care un poliţist de frontieră, au fost trimise în judecată, fiind învinuiţi de contrabandă cu mărfuri de larg consum prin postul vamal Leuşeni – Albiţa, în valoare de circa 3 milioane lei.
29.11.2019 17:30 Olesea Stamate: Vom fi cu ochii pe noul procuror general. Vom urmări să respecte promisiunea dată în cadrul interviului la Ministerul Justiţiei Fostul ministru al Justiţiei spune că va fi cu ochii pe noul procuror general Alexandr Stoianoglo, ca acesta să respecte promisiunea dată în cadrul interviului de la Ministerul Justiţiei.
29.11.2019 17:15 Un taximetrist din Chişinău, beat criţă, a fost reţinut. Cazul a fost sesizat de un utilizator Facebook Un taximetrist a fost reţinut în timpul orelor de muncă, beat criţă. Asta după ce inspectorii de patrulare au fost sesizaţi de administratorului unui grup pe Facebook despre acest caz.
29.11.2019 17:09 VIDEO.UPDATE. Şedinţa Parlamentului: Deputaţii au votat schimbări în conducerea şi componenţa unor comisii parlamentare permanente UPDATE: Modificări ale componenţei nominale şi conducerii unor comisii parlamentare permanente au fost votate, astăzi, în plenul Legislativului.
29.11.2019 17:02 VIDEO // Podul Londrei a fost închis de poliţie. Focuri de armă au fost trase în zonă Podul Londrei a fost închis de poliţie, după ce s-au auzit focuri de armă în zonă.
29.11.2019 17:00 Un pod peste Nistru, din Zona de Securitate, va fi supus unei expertize tehnice înainte de a fi reparat La reuniunea Comisiei Unificate de Control care a avut loc la 28 noiembrie în or. Bender, la iniţiativa delegaţiei Republicii Moldova a fost coordonat accesul în Zona de Securitate a specialiştilor de profil şi echipamentului tehnic necesar pentru efectuarea expertizei tehnice şi a proiectului de execuţie înainte de reparaţia podului peste râul Nistru poziţionat pe drumul expres M1, traseul Chişinău - Dubăsari, între două posturi ale Forţelor Mixte de Pacificare.
29.11.2019 16:45 Termenul de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019 expiră la 25 decembrie Termenul de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019 expiră la 25 decembrie. Anunţul a fost făcut vineri, 29 noiembrie, de Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
29.11.2019 16:25 Deputaţii au votat noua componenţă a Biroului Permanent din Legislativ Deputaţii au adoptat, astăzi, Hotărârea privind componenţa numerică şi nominală a Biroului permanent al Parlamentului, în număr de 15 membri. În urma repartizării, au fost alocate 4 poziţii - fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, 3 poziţii - fracţiunii Partidului Democrat din Moldova şi câte 1 – fracţiunii Partidului ”Acţiune şi Solidaritate” Blocul ”ACUM, fracţiunii ”ACUM Platforma DA” şi fracţiunii ”Partidul ŞOR”. Astfel, PSRM şi PD câştigă încă câte un loc în comisia permanentă, iar PAS şi PPDA - pierd câte un loc.
29.11.2019 16:15 Romanian Women in the UK. Comunitatea românească şi contribuţia ei au fost apreciate de primarul Londrei, Sadiq Khan Primarul Londrei, Sadiq Khan, s-a întâlnit joi cu membrele fondatoare ale organizaţiei Romanian Women in the UK, Veronica Costache şi Alina Balaţchi, invitate pentru a discuta despre contribuţia pe care organizaţia şi-a adus-o prin proiectele sale la demersul primăriei londoneze de a menţine Londra un oraş deschis, incluziv şi egal în şanse pentru fiecare cetăţean.
29.11.2019 16:12 VIDEO. Deputat PAS, despre Victor Gaiciuc: „Un asemenea ministru este o ruşine pentru ţară” Deputaţii Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr şi cei ai Partidului Acţiune şi Solidaritate susţin un briefing de presă cu referire la moţiunea de cenzură împotriva ministrului Apărării Victor Gaiciuc. Asta după ce, microfonul din plenul Parlamentului a fost oprit, în timp ce Mihai Popşoi citea textul moţiunii de cenzură.
29.11.2019 16:10 Şase ani cu TVR MOLDOVA. Mesajul echipei de la ştiri La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.
29.11.2019 15:50 La mulţi ani TVR MOLDOVA din partea echipei de la Obiectiv Comun La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.